Schimbarea nu este liniară și nu suntem mereu pregătiți să facem o schimbare. În procesul terapeutic, “neconștientizarea acestor faze poate duce la rezistențe serioase ale pacientului în timpul terapiei, cu efect negativ asupra rezultatelor intervenției” (David, 2017).
Prochaska şi DiClemente sunt cei care au formulat cele cinci stadii ale schimbării*:
- Precontemplarea, etapă în care nu avem vreo intenţie de schimbare a comportamentului în viitorul apropiat. Fie nu suntem conștienți de schimbarea necesară, fie credem că oricum schimbarea nu este posibilă (vezi și neputința învățată).
- Contemplarea, când ideea unei schimbări ne apare în minte, însă nu facem ceva concret în acest sens. Este posibil să rămânem blocați în acest stadiu, fenomen cunoscut ca şi contemplare cronică sau procrastinare comportamentală.
- Pregătirea, etapa în care facem primii pași către schimbare. Întrucât această trecere este foarte grea este important să acționăm cu pași mărunți, să ne sărbătorim progresul, oricât de mic, să avem așteptări realiste și răbdare cu noi.
- Acțiunea, etapa în care facem schimbări majore și în care eforturile noastre pot fi mai ușor vizibile de către ceilalți.
- Menţinerea: etapă sau fază în care eforturile noastre sunt focalizate spre a preveni recăderile şi spre a ne bucura de câştigurile rezultate în urma acțiunii noastre pentru schimbare. Aceasta este continuare a schimbării, nu o etapă ulterioară a acesteia.
*un al șaselea stadiu a fost adăugat în acest model trans-teoretic, dezvoltat în 1977 de către James Prochaska și anume finalizarea (termination).
The final stage, termination, is perhaps more of a destination – an end state. At this point, even if bored or depressed, the client will not return to their former way of coping (Prochaska & Velicer, 1997).
Această teorie a fost însă criticată pentru că nu explică și mecanismele psihologice care permit trecerea de la un stadiu la altul (Sutton, 2000) și pentru că încalcă principiul non-reversibilității schimbării (Bandura, 2000).
Citește și:
