Am auzit prima dată sintagma “neputință învățată” când studiam științe politice, în 2009, împreună cu sintagma “Degeaba merg la vot, că oricum nu se schimbă nimic”. Sună cunoscut? Am dat din nou peste acest concept în timpul studiilor de psihologie, l-am aprofundat și în acest articol vreau să vă povestesc mai multe despre el.
La ce se referă neputința învățată?
Conceptul de neputință învățată (în engleză learned helplessness) se referă la faptul că oamenii și alte animale încep să creadă, după ce experimentează situații traumatice pe care nu le pot influența, că acest control asupra a ceea ce li se întâmplă continuă să lipsească chiar și atunci când contextul le este favorabil, ceea ce duce la lipsă de speranță și resemnare. Când învățăm neputința/neajutorarea, nu mai încercăm să ieșim din situații nefavorabile – fie ele personale, profesionale sau la nivel societal, pentru că avem credința irațională că oricum schimbarea nu este posibilă, orice am face. Așa că ne protejăm energia.
Conceptul a fost dezvoltat în anii ’60 și ’70 de către Martin Seligman, plecând de la experimente dezvoltate împreună cu colaboratorii săi (Overmier, Maier), în care au vrut să arate cum reacționează animalele în situații traumatice în care nu au control. Aceștia au aplicat unor câini pedepse aleatorii și imprevizibile, în contexte experimentale diferite, cu sau fără posibilitatea de a se refugia în loc sigur când apărea evenimentul traumatic.
Urmând concluziile diverselor cercetări experimentale, ipoteza neputinței învățate susține că depresia este o consecință a învățării că rezultatele sunt în afara controlului nostru.
Cum ne afectează?
Experimentele au fost continuate și pe alte animale (știu, nimic frumos aici…), iar în urma lor Seligman și colegii au propus că supunerea participanților la situații în care nu au control are ca rezultat trei deficite: motivațional, cognitiv și emoțional.
🧠 Deficitul cognitiv – credința subiectului că circumstanțele lui sunt incontrolabile
😞 Deficitul motivațional – lipsa de răspuns a subiectului la posibile metode de a scăpa de o situație negativă
💔 Deficitul emoțional – apar probleme emoționale precum anxietatea și depresia.
Seligman și colaboratorii săi au observat în toate aceste experimente că animalele:
-
- devin pasive în fața traumei, sunt mai lente în a iniția răspunsuri pentru a atenua trauma sau chiar fără răspuns
- învață foarte greu că răspunsurile lor controlează și pot ameliora trauma
- sunt mai stresate atunci când se confruntă cu traume pe care nu le pot controla decât cu o traumă controlabilă echivalentă.
Așadar, când percepem că nu avem control asupra evenimentelor, deducem că nu există corelație directă între comportament și rezultate. În cele mai multe studii, participanții au renunțat să mai încerce.
Cu alte cuvinte, încetăm să mai vedem soluții și resurse, chiar dacă acestea există din abundență.
În alte cercetări mai recente, puși în situații în care lipsea controlul, oamenii au arătat un efort mai mare și și-au crescut performanța. După cercetări mai noi, Seligman a creat modelul optimismului învățat, ca antiteză la neajutorarea învățată, model care rezonează mai bine cu psihologia pozitivă pe care o promovează. Într-o lucrare mai recentă, Maier & Seligman (2016) au scris că “pasivitatea ca răspuns la șoc nu se învață. Este răspunsul implicit, neînvățat, la evenimentele aversive prelungite.”
Efecte și tulburări psihologice asociate
Neputința învăţată este asociată cu mai multe tulburări psihologice, precum depresia (Miller și Selligman, 1975), anxietatea, timiditatea şi nesiguranța în capacitățile proprii, ceea ce duce la performanță scăzută (Klein, Fencil-Morse & Seligman, 1976).
În unele cazuri, stilul de atribuire pesimist, care este o caracteristică a neajutorării învățate, poate induce comportamente contraproductive auto-dirijate, cum ar fi abuzul de droguri și alcoolismul.
În context organizațional
Conform lui Tayfur (2012) printre factorii principali care duc la neajutorarea învățată în context organizațional se numără:
-
- ierarhiile verticale
- structurile formale și rigide
- leadership neparticipativ
- rolurile ambigue și/sau necorelate cu aptitudinile angajatului
- lipsa unor sisteme optime de feedback și recompensă.
Afectează asta organizațiile? Desigur – de la scăderea performanței, burnout, la absenteism, pasivitate, demisii și chiar comportamente neetice la muncă.
Vrei să citești mai multe?
Klein, D. C., Fencil-Morse, E., & Seligman, M. E. (1976). Learned helplessness, depression, and the attribution of failure. Journal of Personality and Social Psychology, 33(5), 508–516. https://doi.org/10.1037/0022-3514.33.5.508
Maier, S. F., & Seligman, M. E. (1976). Learned helplessness: Theory and evidence. Journal of Experimental Psychology: General, 105(1), 3–46. https://doi.org/10.1037/0096-3445.105.1.3
Maier, S. F., & Seligman, M. E. (2016). Learned helplessness at fifty: Insights from neuroscience. Psychological review, 123(4), 349–367. https://doi.org/10.1037/rev0000033
Miller, W. R., & Seligman, M. E. (1975). Depression and learned helplessness in man. Journal of Abnormal Psychology, 84(3), 228–238. https://doi.org/10.1037/h0076720
Tayfur, O. (2012). The Antecedents and Consequences of Learned Helplessness in Work Life. Information Management and Business Review, 4(7), pp. 417-427. https://doi.org/10.22610/imbr.v4i7.996
