Un pic din povestea mea
1. Întreabă-te cu ce scop pornești pe acest drum
Înainte de toate, explorează-ți de ce-ul. Pornești pe acest drum pentru autocunoaștere sau vrei cu adevărat o carieră în domeniu?
Munca de psiholog și psihoterapeut nu este ușoară, chiar dacă din afară poate părea astfel. Dacă dorința ta este să te cunoști și să faci pace cu aspecte din trecutul tău, este mult mai ieftin și eficient să adresezi toate acestea în terapie.
Cunoștințele teoretice ajută doar până la un punct.
2. Contează ce facultate urmezi
Ca să construiești ceva de durată te ajută o fundație sănătoasă în psihologie, pe care s-ar putea să nu o ai în formare, care este mai specializată. Contează să nu faci cursurile la vreo universitate obscură, cu prezență doar la examene. Îți va fi ușor trei ani și greu o viață de profesat.
Cere recomandări și vezi ce ți se potrivește (ID sau cursuri la zi, la stat sau la privat etc.). Eu am urmat o universitate privată pentru că îmi dădea opțiunea să învăț la distanță (cursuri în weekend, multă învățare asincron) și să pot munci în continuare. În plus, părea cea mai bună opțiune în București conform recomandărilor primite. Cea mai bună parte au fost colegii. Cam 90% erau ca mine, adică aflați la a doua/a treia facultate, cu o bogată experiență profesională în spate. Taxa este însă mai scumpă decât la o universitate de stat și nu toate cursurile au fost wow.
! Verifică înainte la Colegiul Psihologilor (aici) că programul de licență sau masterat este acreditat ARACIS și de către Colegiul Psihologilor. Poți avea suprize. Eu am avut!
3. Alege cu atenție (și fără grabă) formarea în psihoterapie
Am tot primit sfatul să încep cu o formare ușoară în psihoterapie, până mă prind ce și cum. Eu cred că paradigma în care ne formăm inițial contează. În plus, efortul financiar și de timp este considerabil și dificil de reluat.
Ai la dispoziție cel puțin trei ani să cauți informații despre tipurile de psihoterapii și să vezi cu ce rezonezi. Oricum, Colegiul Psihologilor ia în considerare orele de formare după licențiere, așa că nu te grăbi să începi formarea din primul an de facultate.
4. Alege cu atenție cu cine faci supervizare
La început de drum supervizorul îți dă încredere, dar se și asigură că profesezi în limitele etice. Supervizarea în psihologie clinică este cu atât mai importantă întrucât după facultate nu vei dobândi suficiente abilități pentru munca de psiholog clinician, deloc ușoară.
Așa cum alianța terapeutică este extrem de importantă într-un proces terapeutic, la fel este important să poți avea încredere și deschidere față de supervizor și colegii de supervizare. Veți discuta cazuri în deplină confidențialitate, veți fi vulnerabili și vă veți încuraja reciproc.
5. Caută constant informație de calitate
Dincolo de informația primită la facultate/master, în formare și supervizare, am găsit multe lucruri noi și utile în munca mea atât urmărind psihologi din afara țării, citind multe cărți de specialitate, cât și în cursuri online (gratuite sau cu plată).
Îmi plac mult cei de la NICABM, dar sunt cursuri interesante și pe platforme precum Udemy, edX, Coursera.
6. Este un proces costisitor și de durată
Da, poți deschide cabinet ca psiholog clinician sub supervizare după absolvirea facultății (într-un proces care include Colegiul Psihologilor și ANAF), dar drumul este abia la început.
Pentru a fi clinician autonom ai nevoie de un master de psihologie clinică acreditat CPR, cel puțin 100 de ore de supervizare (de obicei timp de 2 ani) și achiziționarea de teste psihometrice, fără de care nu poți face evaluări eficiente. Pentru a fi psihoterapeut drumul începe cu minimum 2-4 ani formare în psihoterapie, măcar 150-250 ore de terapie personală și o altă supervizare (1-2 ani). Alți pași sunt necesari pentru treptele superioare. În plus, în fiecare an pe toată durata în care profesezi, vei participa la workshop-uri și conferințe.
Dacă plătești costul universității, probabil vei plăti mult peste 20.000 euro.
7. Exersează răbdarea și reziliența
Este posibil să treci printr-o criză de identitate profesională, mai ales în primii ani, când, cel mai probabil, vei lucra și în alt domeniu pentru a acoperi costurile mari de formare/supervizare/studii universitare/psihoterapie personală.
Reamintește-ți de ce ai pornit pe acest drum. Fă-ți un plan realist și reîncarcă-ți bateriile cât de mult poți.
Pe mine mă ajută comunitățile din care am făcut sau fac parte (legate de psihologie). Poți face voluntariat sau te poți înscrie în grupuri de suport pentru psihologi la început de drum. Cere ajutor, pune întrebări.
Simplu nu este. Însă (cel puțin pentru mine) călătoria de la politolog-economist-comunicator către psihologie este cu adevărat ce mi-am dorit. Dacă ai trecut și tu printr-un proces de reconversie profesională, mi-ar plăcea să aflu experiența ta.
Pășește pe drumul cu sens pentru tine. Ai încredere, ai răbdare și nu ezita să pui întrebări celor care au mai mers pe aici.
Te-ar putea interesa și acest articol, care detaliază procesul de formare pentru psiholog și psihoterapeut. Dacă ai nevoie de informații suplimentare sau dacă vrei să te însoțesc în clarificarea obiectivului tău de reconversie profesională scrie-mi aici sau la hello@simona-adam.ro.
