Formare, supervizare, intervizare, dezvoltare personală proprie – procese esențiale în devenirea unui psiholog/psihoterapeut. Astăzi aș vrea să vă povestesc pe scurt ce reprezintă ele, într-un articol dedicat non-specialiștilor sau specialiștilor aflați la început de drum.
Ce înseamnă supervizare și intervizare în meseria noastră?
Pe scurt, supervizarea se referă la procesul prin care un specialist cu mai multă experiență, care întrunește condiţiile specifice pentru certificarea dreptului de supervizare, însoțește specialistul aflat la început de drum. Supervizarea “asigură că exercitarea (supervizată) a profesiei este realizată într-o manieră competentă de către persoana supervizată, astfel încât să fie respectate standardele etice, cerinţele legale şi practicile profesionale pentru promovarea şi protejarea bunăstării clientului, a profesiei şi a societăţii în general.”
Normele COPSI privind supervizarea se găsesc aici.
Supervizarea este condiție obligatorie la intrarea în profesie atât pentru psihologi, cât și pentru psihoterapeuți. Supervizarea se înregistrează la Colegiul Psihologilor printr-un contract de supervizare. Acest proces obligatoriu la intrarea în profesie durează 1-2 ani (cel puțin 100 de ore) și poate fi unul de grup sau în format 1:1. Mulți specialiști (mă includ și eu) pot opta să continue supervizarea chiar și după ce nu mai este obligatorie legal.
Intervizarea este procesul prin care specialiști cu experiență și competențe similare împărtășesc cazuri, respectând confidențialitatea și anonomitatea fiecărui client. În intervizare căutăm răspunsuri la situaţiile de impas profesional, într-un proces structurat și de grup.
Mentoratul în psihologie. Cum diferă de supervizare?
Mentoratul în psihologie este similar oricărui proces de mentorat. Un specialist cu mai multă experiență ghidează persoana cu mai puțină experiență în domeniu spre obiective concrete. Aceste obiective nu țin doar de aspecte clinice sau de etică profesională, ci și de dezvoltarea carierei, direcții de specializare, strategii de carieră.
Ce reprezintă procesul de formare pentru un psiholog? Dar formarea în psihoterapie?
Formarea, în linii mari, se referă la parcursul de învățare structurată, formală – studii universitare și postuniversitare, dar și cursuri de specializare. Parcursul de formare în psihoterapie este unul structurat. Acesta durează în medie 4-6 ani (învățare teoretică, practică și supervizare). Furnizorii de formare în psihoterapie sunt acreditați de către Colegiul Psihologilor și respectă niște criterii de bază. Exemple de formări sunt în psihoterapie prin analiza tranzacțională, prin terapii cognitiv-comportamentale, prin psihanaliză ș.a.m.d., prin asociații acreditate. Procesele de formare sunt plătite integral de către cursanți și nu sunt bugetate, spre deosebire de unele locuri la facultățile de psihologie. Pe lângă formările de bază, există și cursuri de formare continuă, acreditate și ele la Colegiul Psihologilor. Fiecare psiholog sau psihoterapeut acreditat este obligat să urmeze cursuri care însumează cel puțin 10 credite profesionale/an.
Mai multe detalii despre parcursul de formare pentru psihologi și psihoterapeuți (până la treapta autonom) am scris aici.
Last but not least. Dezvoltarea personală a psihologilor și psihoterapeuților.
Din punctul meu de vedere propriul proces psihoterapeutic este vital pentru calitatea serviciilor oferite de un specialist în sănătate mintală.
Dezvoltarea personală proprie este obligatorie doar în cazul psihoterapeuților, nu și a psihologilor (unde este doar recomandată). Procesul de dezvoltare personală obligatoriu diferă de un program de formare la altul, în general 150-250 de ore de terapie personală sau ore de dezvoltare personală.
Spre exemplu, dincolo de terapia personală începută înainte de a urma Facultatea de Psihologie, urmez de ceva ani un proces de terapie 1:1 prin psihoterapie în analiză tranzacțională, dar și un proces separat de dezvoltare personală, parte din formarea în terapiile cognitiv-comporamentale. Alături de supervizare, aceste procese mă ajută să identific și să gestionez, dacă este cazul, situațiile în care propria mea poveste de viață ar putea afecta negativ calitatea serviciilor pe care le ofer clienților mei.
Cam atât despre supervizare, intervizare, formare, mentorat și dezvoltare personală în meseria noastră. Ce altceva ai mai vrea să afli? Lasă-mi un mesaj sau un comentariu pe Facebook.
Alte articole utile:
