Tulburarea de personalitate narcisică

 

Am interacționat de multe ori cu oameni cărora părea că le lipsește empatia și arătau o importanță de sine exagerată, deși în public arătau o mască foarte carismatică și empatică. Acțiunile lor erau însă pline de manipulare și exploatare pentru atingerea propriilor scopuri. Iar când încercam să impun limite mai sănătoase, sfârșeam prin a simți că eu sunt de vină. Ți s-a întâmplat vreodată asta? 

Acestea sunt câteva din trăsăturile specifice tulburării de personalitate narcisice. Relația cu o astfel de persoană te poate lăsa ușor fără energie și resurse interioare. Iar dacă nu vezi dinamica în care te afli, sunt șanse mari să dai vina tot pe tine pentru orice nu merge în acea relație, pentru că vei fi manipulat/ă psihic şi utilizat/ă ca pe un instrument de către persoana cu tulburare narcisică, care se pune astfel pe ea însuşi în valoare, în încercarea de a ascunde multă rușine și un sentiment de nesiguranță și critică interioară. 

Fiecare dintre noi trece printr-o fază sănătoasă, normală, în care suntem centrul universului. Joines și Stewart (apud Heathcote, A., 2006) sugerează că oamenii cu structuri narcisice au fost devalorizate sau sau nu au primit recunoașterea necesară atunci când erau copii normali, “cu sentimente disforice și nevoi de dependență, și validați doar atunci când manifestau un sine grandios și fals”.

 

Ce este tulburarea narcisică de personalitate?

Conform DSM V, manualul de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale, această tulburare de personalitate debutează la vârsta de adult tânăr. DSM V menționează o prevalență mai mare la bărbați (50-75%) și o prevalență estimată de 0,6-6,2% în eșantioanele comunitare. Pentru diagnosticare, persoana ar trebui să îndeplinească cel puțin cinci dintre aceste criterii:

1.  Sentiment exagerat al importanței de sine
2.  Preocupată de fantezii de succes nelimitat, de putere, strălucire, frumusețe sau amor ideal
3.  Se consideră este „specială” şi unică şi poate fi înțeleasă numai de alţi oameni speciali ori cu statut social înalt
4.  Are nevoie de admiraţie excesivă
5.  Se consideră îndreptățită să obțină anumite favoruri
6.  Profită de relaţiile interpersonale pentru a-şi atinge propriile scopuri
7.  Lipsită de empatie
8.  Este adesea invidioasă pe alţii sau crede că alţii sunt invidioşi pe ea
9.  Prezintă comportamente sau atitudini arogante, sfidătoare.

 

Surprinzător date fiind toate aceste caracteristici, emoția centrală este rușinea. Dincolo de nevoia puternică de admirație se ascunde multă nesiguranță și critică interioară. De aceea persoanele cu aceasta tulburare sunt foarte sensibile la critică sau eșec. Încercarea lor este de a ascunde acest sentiment de nesiguranță și critică interioară, afișând o mască care îi epuizează emoțional.

Una dintre cele mai profunde explicații despre narcisism am găsit-o în analiza tranzacțională. O voi lăsa netradusă pentru a nu pierde din esență:

 

Machiavelianismul, narcisismul și psihopatia sunt adesea denumite triada întunecată a personalității. Freud a descris prima dată în 1914 conceptul de narcisism ca formă patologică a iubirii de sine, ca urmare a supraevaluării parentale sau a îngrijirii instabile din viaţa timpurie a copilului. Tot el a introdus, câțiva ani mai târziu, termenul de rană narcisică, “ceea ce duce cu sine toată viața cu sine o persoană care, în copilărie, a simțit că nu este iubită sau dorită de proprii părinți”. Această rană nu este tipică doar celor cu tulburare de personalitate narcisică.

 

Mitul lui Narcis

Termenul își are originea în mitologia greacă. Narcis era un tânăr extrem de frumos, fiul nimfei Liriope și al zeului râului Cephios. Era totodată extrem de mândru și umilea orice muritor ce se îndrăgostea de el. Până și nimfa Echo a fost respinsă și s-a stins de durere, văzând că dragostea ei nu era împărtășită. Narcis își primește pedeapsa de la Nemesis, care îl face să își vadă chipul în apa unui izvor. Tânărul Narcis a murit, la rândul său de durere, căci nu a reușit să ajungă la chipul din apă, de care s-a îndrăgostit.

 

Două tipuri de narcisism

În funcție de structura lor interioară, se conturează două tipuri de narcisiști: grandioși și vulnerabili – în engleză exhibitionistic and closet (Greenberg, 1998; Joines & Stewart, 2002 apud Heathcote, A., 2006). Cel vulnerabil ascunde o structură interioară slabă și vulnerabilă, este hipersensibil și mai ostil. Auto-critica și sentimentul de rușine pot duce la retragere socială și dispoziție depresivă. Celui grandios  îi lipsesc empatia și remușcarea, dar pot fi lideri extrem de eficienţi (Furnham, 2007).

Într-un studiu pe 840 de persoane, publicat în 2014, Egan și colaboratorii săi au descoperit că narcisistul grandios este mai fericit, extrovert, mai stabil emoțional și are un scor mai bun pe scala satisfacției cu viața. Cel vulnerabil, în schimb, este mai mai instabil emoțional, mai nefericit și mai înclinat spre psihopatie.

 

În intimitate

O relație cu o persoană cu tulburare de personalitate narcisică urmează câteva faze tipice:

• •  Faza de idealizare sau luna de miere, o perioadă în care relația este plină de stări euforice și în care relația pare că a fost menită, iar compatibilitatea este 100%. Apare des fenomenul numit love bombing, în care narcisicul este extrem de carismatic, afectuos și atent. Te face să crezi că te-a așteptat toată viața, iar întâlnirea voastră este o minune în sine. Câteva semnale la care poți fi atent/ă acum:  îți propune extrem de repede în relație să vă mutați împreună, vorbește despre căsătorie, te bombardează cu cadouri și experiențe faine, vorbește urât despre fostele relații, fără să își asume vreo responsabilitate pentru ce nu a mers, dacă îl contrazici se simte imediat atacat.

 

• • Faza de devalorizare. Apare critica excesivă, vândută ca una constructivă, pentru binele tău. Persoana care este în relație cu o alta cu tulburare de personalitate narcisică experimentează disonanța cognitivă, căci masca cu care s-a obișnuit în prima etapă a relației nu coincide cu faptele. Apar gaslightingul, gelozia și alte forme de manipulare emoțională și poți să pui sub semnul întrebării cine ești tu, de fapt, pentru că ești mereu sub lupă. Cu toate acestea, comportamentul critic este mereu însoțit de gesturi calde, afectuoase, care te fac și mai tare să crezi așa-numitele bune intenții. Registrul narcisic şi cel sexual se pot întrepătrunde oricând, iar perversiunile sexuale și nesiguranța în privința performanței sexuale apar des în această tulburare.

 

• • Faza de abandon. Partenerul este repede abandonat, fără o explicație anume, în afară de caracterul instabil, problematic al victimei. Ciclul acesta este reluat iarăși și iarăși, pentru că narcisicul nu-și asumă (pentru că nu vede) propriile fapte. Dacă, după despărțirea inițială, reluați relația, abandonul revine periodic, pentru ca va găsi mereu la tine un defect care îl face să plece sau să nu mai fie la fel de afectuos ca în faza de idealizare. El trebuie să fie întotdeauna cel care rupe o relaţie şi dacă cealaltă persoană îl părăsește, va fi copleșit de anxietate, de multe ori somatizând.

 

Și totuși, de ce sunt atât de ușor de iubit?

Tulburarea de personalitate narcisică maschează, de fapt, multă rușine și dispreț de sine. Pentru cineva cu o astfel de tulburare este extrem de important să își mențină acea imagine de sine invulnerabilă, însă ei își dezvăluie sinele lor autentic în intimitate, unde se simt în siguranță. Dacă întâlnește un partener cu tendințe co-dependente, acesta va face tot posibilul să revină la starea de bine din faza de idealizare. Pe de o parte, va încerca (fără succes) să se ridice la nivelul cerut, iar pe de altă parte va încerca să îl ajute, să îi acopere nesiguranța și nevoia de iubire. 

Nu uita însă că persoanele cu tulburare de personalitate narcisică sunt mai înclinate să joace „jocuri” emoționale cu partenerii de cuplu și sunt mai susceptibile să se angajeze în mai multe relații simultane. Negarea este mecanismul defensiv pe care îl folosesc cel mai des. Nu este deci o surpriză că ajung în terapie rar și rata de dropout (renunțarea prematură la terapie) este una foarte mare. Schimbarea nu este însă imposibilă.

 

Un fel de concluzie

Articolul acesta face referire la tulburarea de personalitate conform DSM V și nu la tendințele narcisice pe care le avem fiecare dintre noi și se îndreaptă mai ales către cei aflați în relație cu o persoană cu tulburare de personalitate narcisică.

The effects on the individual who has experienced narcissistic abuse can be fatal or extremely debilitating, long-lasting and individual recovery can be a complex process. Howard V. (2019)

Diagnosticul este greu de pus chiar și pentru psihologii clinicieni și psihiatri. Dacă ești într-o relație cu o persoană despre care crezi că ar avea această tulburare sau poate o rană narcisică, întoarce-te în primul rând către tine. Ce simți tu, ce nevoi ai tu, cum ești aici și acum? Probabil că nu îți mai este ușor să vezi lumea prin propriile filtre. Din punctul meu de vedere, aceasta este cicatricea cea mai mare.

Nu te învinovăți, chiar dacă conștientizezi la nivel rațional ce se întâmplă și tot nu poți păși în afara relației. Este important să îți lași timp pentru a interioriza ce se întâmplă. Recomand, desigur, să intri în propriul tău proces terapeutic și să-ți dai seama de ce ai intrat și ce ți-a oferit o astfel de relație.

 

Resurse și alte articole utile: