Despre pseudo-specialiști și impostură în social media

 

impostură în social media

 

Astăzi oricine poate avea o voce chiar și în domenii specializate. Uneori vocea ascunde impostură. Să nu cădem în capcana că toate vocile sunt egale. În social media este mult zgomot de fundal de la pseudo-specialiști, iar unele dintre sfaturile “bine intenționate” pot fi periculoase.

Zgomot, pseudo-specialiști și impostură

De câteva luni bune m-am oprit din a scrie conținut nou pe blog sau pe social media. A fost mai mult decât dorința de a sta liniștită în sarcină. Am ajuns în bule noi, în care m-au trimis algoritmii Meta odată ce s-au prins că sunt însărcinată. Am fost bombardată cu ad-uri și sugestii de postări de la pseudo-specialiști, de la pasionați de nutriție, parenting, medicină, psihologie etc., care își vând produsele pe bani deloc puțini, apelând la frică. Sfaturile, care mai de care. Cele mai multe extrem de periculoase.


“Nu te vaccina în sarcină, nu-ți vaccina copilul”. “Nu face mai mult de 2-3 ecografii pe sarcină”. “Corpul tău știe singur, poți să naști singură acasă”. “Vindecă-ți traumele generaționale că să fii un părinte bun“. Acestea sunt doar câteva din sfaturile primite (și necerute) în social media de la pseudo-specialiști cu zeci de mii de urmăritori. Negreșit, fiecare dintre aceștia aveau soluția, mereu pe bani frumoși și cu rezolvare imediată: cursuri preînregistrate și tot felul de retreat-uri de câteva zile.

Semnale de alarmă în social media. Competența aparentă

Îmi place să cred că în timp mi-am dezvoltat gândirea critică. În linii mari știu să deosebesc bobul de neghină. Iată câteva red flags/semnale de alarmă la care sunt atentă atunci când ajung la mine astfel de postări:

 

🚩 Lipsa studiilor de specialitate

Aceste persoane nu au studii de specialitate, iar impostura lor este ascunsă de o voce sigură. Oare ai auzit despre efectul Dunning-Kruger?

Vă invit să fiți vigilenți mai ales în cazul celor care oferă sfaturi ce țin de sănătate, inclusiv psihică. De asemenea, în domeniul nostru am întâlnit multe persoane care se numesc psihologi, însă nu se regăsesc în Registru. Sunt, într-adevăr, absolvenți de psihologie – licență, însă nu s-au înscris în Colegiul Psihologilor și nu au făcut supervizare și cursuri de aprofundare. În propria descriere primează formulări de genul “sunt pasionat/ă de [xx] de [xx] ani și m-am autoeducat mult pe subiect”.

 🚩 Promit vindecare rapidă, în contexte nesigure

Spre exemplu, vând servicii pentru vindecarea traumelor (generaționale, legate de bani, de relația cu mama/tata/mătușa etc.) într-un termen foarte scurt, pe fast forward – fie constelații, retreaturi de două-trei zile, fie prin cursuri preînregistrate. Un proces terapeutic etic și eficient durează. În funcție de problematică, chiar și terapiile foarte scurte durează cam 6 ședințe. Un timp minimal pentru a crea o relație terapeutică, pentru a vedea în ce stadiul al schimbării este clientul și dacă are resursele pentru schimbarea cerută fără a destabiliza psihicul.

🚩 Informații fără fundament științific, care induc frică 

Fac afirmații cu impact potențial foarte puternic menit să provoace frică. Afirmațiile vin fără a specifica surse de încredere sau cercetări specifice (formulări de genul “cercetătorii spun că…”). 

 🚩 Terapeutul nu este psihoterapeut. Tu știi diferența?

În domeniul nostru, a te numi terapeut poate fi o scurtătură pentru cei care nu fac formări în psihoterapie. Acestea sunt formări puternic reglementate și costisitoare în bani și timp. Așa au ajuns la mine în feed terapeuți holistici de traume, terapeuți cu îngeri, cu cristale, de energii alternative, experți în psihologie cuantică, parapsihologi și alte asemenea. Acestea nu sunt metode validate științific.

Ecosistemul social media beneficiază de impostură

Ecosistemul Meta e totuși un business și atenția noastră este produsul. Suntem încă în stadiul în care trebuie să ne bazăm pe propria noastră gândire critică, pentru că acum aproape oricine plătește o reclamă ajunge în atenția noastră și ne însămânțează gânduri. Unele sunt amuzante, altele ne pot calma pe termen scurt, dar multe ne pot influența profund întreaga viață, a noastră, a copiilor noștri sau chiar la nivel colectiv. 

  

Astăzi oricine poate avea o voce chiar și în domenii specializate, dar să nu cădem în capcana că toate vocile sunt egale. Mai ales în cazul informațiilor de natură medicală, nu putem pune egal între o informație oferită de un specialist cu studii și experiență aprofundate și altcineva fără studii, dar cu o bază largă de urmăritori.

Și la voi e cu zgomot în feed? Cum îl gestionați?

Te poate interesa și:

https://www.simona-adam.ro/impactul-social-media/
https://www.simona-adam.ro/stadiile-schimbarii/

About the author

Simona Adam

I’m a licenced clinical psychologist, CBT psychotherapist, business communicator and political scientist by training, mum by choice, human-wanderer. To help others explore their own path I have studied psychology (MSc in CBT, University of Bucharest), psychotherapy (CBT and transactional analysis), coaching (Mind Learners ICF-approved coaching school) and lots of shorter trainings (eg. Mindfulness Based Stress Reduction Program - MBSR®).