Te-ai întrebat vreodată care este diferența între emoții și sentimente, câte și cum le experimentăm? Cum le putem identifica ușor atunci când suntem confuzi? Ce este confuzia?
Care sunt diferențele între emoții și sentimente?
Pe scurt, diferența principală este dată de starea de conștiență. Mi-a plăcut explicația pe care am găsit-o recent în cartea “Formula fericirii. Minunatele descoperiri ale neuropsihologiei de azi” (Klein, S., 2008):
“Emoțiile și sentimentele nu sunt același lucru. În limbajul de zi cu zi folosim cele două noțiuni ca fiind sinonime. Dar între ele există o diferență. O emoție este un răspuns automat al corpului într-o anumită situație – licărul din ochi ca răspuns al plăcerii, înroșirea feței atunci când am fost prinși cu minciuna. Sentimentul se ivește în momentele în care percepem aceste emoții în mod conștient – ca bucurie sau ca rușine. Emoțiile sunt inconștiente, sentimentele sunt conștiente. […] Orice sentiment, deci și fericirea, apare atunci când creierul primește semnale de la corp, pe care apoi le prelucrează. O ființă fără corp nu ar fi în stare nici de tristețe, nici de bucurie.”
Câte feluri de emoții există?
În 2001 Robert Plutchik, cel care a creat cunoscuta Emotions Wheel (vezi mai jos) menționa într-un articol că putem experienta până la 34.000 de emoții. Roata emoțiilor pe care a creat-o pornește de la 8 emoții de bază: tristețe, dezgust, furie, anticipare, bucurie, frică, surpriză și încredere, deși în psihologie ne referim mai ales la emoții de bază – bucurie, tristețe, furie, supriză, frică și dezgust.
Un studiu publicat în 2017, condus de către doi profesori de la Berkeley arată că există 
de categorii de emoții, dar care nu sunt separate, ca niște insule, ci sunt legate între ele.
Acestea sunt (traducerea mea): admirație, adorație, apreciere estetică, amuzament, furie, anxietate, uimire, stinghere, plictiseală, calm, confuzie, poftă, dezgust, durere empatică, încântare, entuziasm, frică, groază, interes, bucurie, nostalgie, ușurare, romantism, tristețe, satisfacție, dorință sexuală, surpriză.
De ce este important să ne simțim emoțiile?
În Analiza Tranzacțională, emoțiile care acoperă emoții autentice se numesc racket (emoții de fațadă). Atunci când copilul nu a fost încurajat să își exprime emoțiile reale, el decide să poarte o mască pe placul celorlalți, ceea ce îl va face mai dezirabil. Poate va râde atunci când este certat sau chiar bătut, în loc să exprime frica și furia. Mulți clienți simt confuzie cu privire la ceea ce simt și nu reușesc să “traducă” emoțiile resimțite în corp în sentimente. Adultul din prezent folosește încă mecanismele de supraviețuire dezvoltate de Copil.
De aceea, un pas important către o viață trăită autentic este să putem sta cu emoțiile noastre reale, să le vedem și să le putem procesa. Acest lucru duce nu numai la relații sănătoase cu ceilalți, ci la o viață sănătoasă cu noi înșine – inclusiv în corp.
“Când emoțiile sunt reprimate, această inhibare dezarmează apărarea organismului împotriva bolii. Reprimarea – disocierea emoțiilor de conștiință și trimiterea lor în sfera inconștientă, dezorganizează și derutează sistemele noastre fiziologice de apărare, astfel încât mijloacele de apărare nu funcționează normal, devenind mai degrabă distrugătoarele sănătății, decât protectoarele sale.” (
Sper că acest articol ți-a fost de folos. Dacă vrei să explorezi mai multe în ședințe 1:1 mă poți contacta aici.
Citește mai multe:
- Cowen, A. S., & Keltner, D. (2017). Self-report captures 27 distinct categories of emotion bridged by continuous gradients. Proceedings of the National Academy of Sciences, 114(38). https://doi.org/10.1073/pnas.1702247114
- Harta interactivă https://s3-us-west-1.amazonaws.com/emogifs/map.html#
- Klein, S. (2008). Formula fericirii: Minunatele Descoperiri Ale neuropsihologiei de azi. Humanitas.
- Maté, G. (2021). Când corpul Spune Nu: Costul Stresului Ascuns. Curtea Veche Publishing.
-
Plutchik, R. (2001). The Nature of Emotions: Human emotions have deep evolutionary roots, a fact that may explain their complexity and provide tools for clinical practice. American Scientist, 89(4), 344–350. http://www.jstor.org/stable/27857503
